Universitatea din Belgrad este o universitate de stat fondată în 1808. Principalele sale activități în domeniul învățământului superior și al cercetării științifice acoperă toate domeniile științifice cu aproximativ 7.000 de cadre didactice.

Aceasta cuprinde 31 de facultăți care sunt organizate în patru categorii: științe sociale și umaniste, științe medicale, științe exacte și matematică și tehnologie și științe inginerești; având aproximativ 92.000 de studenți înrolați la nivel licență, masterat și doctorat. De asemenea, aceasta deține 11 institute de cercetare.

Universitatea din Belgrad este pregătită să-și mențină și să-și consolideze poziția de lider în învățământul superior din regiune, adaptându-se, pe de o parte, la provocările epocii moderne și, pe de altă parte, păstrându-și tradiția de valoare.